merry christmas

...din partea colectivului Spitalului Militar de Urgență REGINA MARIA Brașov!

Ambulator Integrat

Ambulatoriul integrat al spitalului, organizat în cadrul unităţilor sanitare cu paturi, asigură asistenţa medicală ambulatorie şi are în structură, obligatoriu, cabinete medicale de specialitate care au corespondent în specialităţile secţiilor şi compartimentelor cu paturi, precum şi cabinete medicale în alte specialităţi, după caz, pentru a asigura o asistenţă medicală complexă.

Ambulatoriul integrat al spitalului face parte din structura spitalului, activitatea medicilor se desfăşoară în sistem integrat şi utilizează în comun platoul tehnic, cu respectarea legislaţiei în vigoare de prevenire a infecţiilor nosocomiale, în vederea creşterii accesibilităţii pacienţilor la servicii medicale diverse şi complete.

La prezentarea pentru consultatii in cabinetele medicale din ambulatoriu integrat trebuie sa aveti asupra dumneavoastra urmatoarele documente:
– biletul de trimitere de la medicul de familie;
– cardul de sanatate activat;
– adeverinta de salariat / coasigurat, sau ultimul talon de pensie

Pentru persoanele care nu pot face dovada actelor mai sus mentionate tariful consultatiei este de 50 Ron si se poate plati la casieria spitalului.

PROGRAM MEDICI ÎN AMBULATORUL INTEGRAT

Medici din secție

  • Ambulatoriul Integrat

    Pacienţii pot beneficia de servicii ambulatorii pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist din alte cabinete aflate în contract cu casele de asigurări de sănătate
    Mai mult
  • Servicii Medicale de Urgență

    Integrat în sistemul medical militar de urgență, spitalul nostru asigură primirea și rezolvarea urgențelor prin Compartimentul de Primiri Urgenţe.
    Mai mult
  • Program

    • Internări
      Lu-Vi : 07.00 - 15.00
    • Farmacie
      cu Circuit Deschis
      Lu,Ma,Jo,Vi : 07.00 - 15.00
      Mi: 07:00 - 17:00
    • Imagistică
      Lu-Vi : 08.00 - 20.00
    • Recoltare analize
      Lu-Vi : 07.30 - 09.00
    • Vizită
      Lu-Du : 15.00 - 16.00

Solicita o programare

Arta medicinii constă în amuzarea pacientului în timp ce boala se vindecă in mod natural.

— Voltaire
Acces ForumAcces MailProgramare ONLINE
ro_RORomână
en_USEnglish ro_RORomână